"Te găsesc atât de schimbată încât îmi este teamă să nu te înşel pe tine cu tine."


photo by ...could you be an astronaut?

nu stiu dar

e foarte ciudat cum celor mai frumoase lucruri/experiente nu sunt in stare sa le fac poze

happiness is real only when shared

e într-o vară obişnuită
în care dimineţile şi serile se răcoresc
toate în cănile cu ceai verde
şi minţile oamenilor explodează în fluturi

e într-un orăşel pitit între cer şi iarbă
cu străzi din staniol
şi blocuri de ciocolată vanilată
în care The Orange Lil Fellow se aşează la tulpina bonsaiului
hotărât să înveţe să fie fericit

şi totuşi e filmul acela
şi legenda lui Chris McCandless
care se ţin cu dinţii de sufletul lui
ok then let s share this moment

cu un papuc roz

în care doarme o rochie roz

purtată prin lume de mintea Mirunei

ce vântură margarete şi baloane de săpun

lets do smth beautiful this summer

lets find you a seashell shall we?

and the little prince

să-i face cadou oite în cutii colorate
să-l rugăm să ne mai spună o dată povestea

ca s-o putem transmite şi noi mai departe


să chemăm oameni mari în colţul nostru de vară
să ascultăm colibri
şi să ne reamintim cu toţii ce gust are pepenele roşu


intr-o alta varianta, fara poze, doar cu mine :)

lumea cu două apusuri de soare

mi-e vară
şi aş vrea să uit de toate femeile tale
de la o vreme apusurile se prind mereu în plasa de ţânţari
îmi spun că s-au îndrăgostit de geamul meu
că le e dor să zgârie pe sticlă inimi
din când în când le aşez pe pervaz
câte o şurubelniţă o furculiţă un ciob de oglindă
din când în când îmi îmbrac pereţii în mătase
pun ventilatoare în două colţuri
şi mă lungesc pe un braţ de fotoliu
e vremea spectacolelor solare de august
e vremea iubirilor platonice
dintre mine şi mine
tu nu vezi că mi-e foame de aceeaşi singurătate
ce-mi roade din unghii din oase din gânduri
tu nu vezi că mi-e vară
şi la fereastra mea fac dragoste sori?


in a manner of speaking

Golden melody - A time for us

din categoria lucrurilor de duminica :)

James Yorkston - Woozy With Cider

I Watch the park quieten from the hotel window, I hear you softly sleep amongst the cars and saluting songbirds,
For a city whose size had scared me for years right now it’s a feeble evening row, not un-similar to a beach evening ending
On the table to my left there’s a magazine with a picture of dead money, making a mockery of what I’d call art
But what would I know about the scene in the city that has swallowed up friends lovers and family,
Just give me a village the size of a teacup
You’re happier here spread out with your eyes closed,
I feel I should order a drink in celebration to welcome the summer, whose first day is ending
Should you wake you’d catch me of course and ask me the wisdom of drinking once more
I cast me mind back to yesterdays wedding where we got drunk and fell over
I did my best to be polite to a family I’d never met, but on numerous occasions, I guess, I could have tried harder
Of course by the end of the night I was a best friend with everyone and every ones wife but right now I couldn’t remember their names no matter how hard ii try

As the sun glares through the hotel window I wonder of our future and where it will lead to,
I wonder if you’ll be laying there 10 years 20 years 30 years down the line
I’ll still be staring out at the street confused about love and life,
It’ll be interesting to see if anyone every bought those songs of mine if anyone heard those words that I never got quite right,
I think I can be honest in presuming the world is not exactly going to be leaping out its bed to make me rich using my songs in adverts selling oranges or lemons,
Who knows I may end up owning the whole street, or more likely sleeping under tree in the park opposite
Would the runners keep me awake or would I keep them asleep
I’d hope I have the sense to move back home, as lovely as today is, I‘d imagine the winter would be rather cold

I’d been told for years that the devil had the best tunes and that the devil lived down here whereas us country folk weren’t worth the salt from the road
Ex pat magazine editors who choose to loose their temper on the easily persuaded northern town dwellers
And sure enough 99 percent of the people I meet have scant regard for entertaining me, it seems I’m too old too slow too quiet and just wrong
And I’m glad. In their cocaine fuelled electronic cabarets I’ll be the man at the bar drinking overpriced whiskey from a bar maid who’s to good to catch my eye
She only works here two nights a week, the rest of the time she’s a singer in a rock and roll band
I bet she’d change her tune if I told her my album had peaked at number 172 and that I also had friends who worked in bars and that didn’t define who they are
Though it certainly helps their capacity to drink.

But I’ve strayed off the subject
Now I’ll be leaning over and waking you up, and you’ll squint at me through the cracks between your eyelids, woozy with cider
As if you’re asking exactly where we are and exactly what I wanted.
And I’ll be happy because we won’t be taking anything too seriously.

ma lasi sa fiu un om trist azi?

mai stii cum e sa te trantesti in iarba
sa te prinda soarele pe dupa umeri
ca un vechi prieten din liceu?
incep sa uit de mine
si mi-e trist
ce-ti mai face marea copila, ma intrebi
ii e vesnic dor
uite chiar am cautat prin sertare
pasarile de azi vara
le-am promis c-am sa le dau muzica lui norah jones
si brize colorate de fiecare data altfel
le-am promis c-am sa stau de vorba cu valurile in fiecare dimineata
si-am sa le las sa se ascunda in parul meu atunci cand e furtuna
le-am promis o plaja-n suflet
dar mi-e atat de trist azi
incat nu mai stiu incotro sa le ghidez tipetele


photo by zinkwazi

while reading me listen to this

mi-i dor de mare

atat.

for you

poetry within fotoz

hehe
am mai găsit un colţ de net, pe care sunt liberă să îl pictez, să îl colorez, sa îi lipesc poze pe toate părţile :)
feel free to visit me here too

(thank u zaza for all ur help:* )

de mărţişor

e într-o dimineaţă în care se aruncă pete violete în geam
şi oamenii se transformă în flori
în cel mai nebunesc şi utopic mod posibil

ei bine oamenii ăştia flori nu ştiu să vorbească serios. şi le e bine. le e
foarte bine. pândesc norii şi joacă şotron. se dau în leagăne colorate. dintre toate
anotimpurile ei aleg vara

şi casele alea vechi de demult, cu mansarde din lemn, unde stau
cuminţi tot felu de lucruri adunate, cufere, candelabre, aparate radio, cărţi, fotografii, poveşti ascunse şi pline de praf

le ştii nu?
în zilele de august când e aşa de cald încât e absolut necesar
să stai înăuntru
ei se strecoară pe scară
tiptil tiptil
pănâ ajung sus

îşi prăfuiesc frunzele şi tălpile goale

aerul e aici mai greu şi atât de fierbinte încât le arde pleoapele
şi atunci inchid ochii
şi cheamă briza

da
muuult mai bine
petalele li se mişcă uşor uşor
aproape imperceptibil

se aud şoapte
vor să facă o gaură în acoperiş
prin care să tragă cerul înăuntru

ar fi totuşi mai înţelept să-i dea un răgaz soarelui să apună înainte
să lase păturile de nori să se mai răcească

ei se vor aşeza răbdători de o parte şi de alta a grămezilor cu cărţi
vor încerca să viseze

vor alege ipotetic suflete în care să crească
şi vor aştepta

vor aştepta 1 Martie
când lumea se va îmbrăca în primăvară
şi ochii ei vor deschide în sfârşit ghiocei

just imagine

ok, şi acum că am făcut rost de o carte verde, cu multe multe foi albe şi de creioane colorate, ce miros aşa frumos cum mirosea în cămăruţa de la şcoala primară, unde se ţineau planşele, hărţile, cutiile cu jucării, acuarelele, baloanele şi tot ce era mai bun pentru noi

aşa, şi am facut rost şi de ploaie, şi de o cană cu dungi, plină cu stafide

să ne imaginăm aşadar

(1) o floare de mac în mijlocul unui câmp. nu, nu bate vântul. nu încă. hai, vino să-i numărăm petalele. două, chiar trei, stau ghemuite una într-alta. vrei să le atingi? mai bine nu.. uite că tremură. sau se joacă? dansează? una a alunecat. se agaţă de tulpină, se rostogoleşte şi se aruncă în gol. n-are paraşută? n-are. nici măcar o coardă elastică? nici.
e goală şi roşie. şi cântă şi cade.
vino, apropie-ţi fruntea de iarbă. o vezi? scoate lupa, repede.

(2) o inimă roşie în mijlocul unei petale de mac. e singură? s-a pierdut? ar trebui lipite afişe prin zonele centrale. da da, afişe. oamenii ar trebui să fie mult mai atenţi când vine vorba de lucrurile astea. inima nu e un bagaj ce se poate ridica oricând de la standul cu obiecte pierdute. nu e nici un breloc de pus la chei sau o chestie dulce din care să tai câte o bucată când ţi s-a terminat ciocolata. nu, inimile nu se rătăcesc prin dulapuri, nu se pun la naftalină şi nu se scot doar de velăntains dei.
inimile nu se pierd.
şi totuşi, unde se duc inimile când se duc?

şi acum s-a pornit şi vântul. trage de soare în toate părţile.

(3) o rază împotmolită în mijlocul unei inimi. nu ştiam că aşa se naşte un apus. scoate aparatul foto. lumina e perfectă aici. atâta viaţă. atâta suflet. unde încape atâta suflet?! nu ţi-e teamă că inima asta va exploda într-o zi? nu?
aş lua-o acasă.

(4) hai vino, nu e bine să ţii atâta vreme lentilele în mijlocul unei raze.

îmi place să te ţin aşa de mână
să ne imaginăm aşadar..

Ştii de ce mi-e dor? Să iau creioanele cerate şi să-mi colorez hainele.

Mâneca stângă o vreau galbenă, cea dreaptă roşie, vreau o bluză cu gât, largă să-mi adăpostească frunzele şi copacii din parcul haţieganu.

În şuviţe vreau mov, şi buburuze şi margarete. Una mica, una mare, una mica. Una uscată. Una adormită. Una înfiorată. Degete lungi. Gene însorite. Dimineaţă, peste tot dimineaţă cu miros de copil.

Mi-e dor sa-mi bată vara la uşa camerei, să-mi arunce la picioare garoafe. Să iau cărţile lui tudoran şi să le umplu cu flori de câmp.

Trifoi cu patru foi. Fluturi din celofan. Mătase, multă mătase, în toate nuanţele. Maroc. Africa. Jazz. Tabachera argintie. Modigliani.
Din nou profilul tău. Haina lunga. Fularul alb. Soare de tine. Soare de noi. Ti-am mai zis că-mi aminteşti de Nichita ?