de mărţişor

e într-o dimineaţă în care se aruncă pete violete în geam
şi oamenii se transformă în flori
în cel mai nebunesc şi utopic mod posibil

ei bine oamenii ăştia flori nu ştiu să vorbească serios. şi le e bine. le e
foarte bine. pândesc norii şi joacă şotron. se dau în leagăne colorate. dintre toate
anotimpurile ei aleg vara

şi casele alea vechi de demult, cu mansarde din lemn, unde stau
cuminţi tot felu de lucruri adunate, cufere, candelabre, aparate radio, cărţi, fotografii, poveşti ascunse şi pline de praf

le ştii nu?
în zilele de august când e aşa de cald încât e absolut necesar
să stai înăuntru
ei se strecoară pe scară
tiptil tiptil
pănâ ajung sus

îşi prăfuiesc frunzele şi tălpile goale

aerul e aici mai greu şi atât de fierbinte încât le arde pleoapele
şi atunci inchid ochii
şi cheamă briza

da
muuult mai bine
petalele li se mişcă uşor uşor
aproape imperceptibil

se aud şoapte
vor să facă o gaură în acoperiş
prin care să tragă cerul înăuntru

ar fi totuşi mai înţelept să-i dea un răgaz soarelui să apună înainte
să lase păturile de nori să se mai răcească

ei se vor aşeza răbdători de o parte şi de alta a grămezilor cu cărţi
vor încerca să viseze

vor alege ipotetic suflete în care să crească
şi vor aştepta

vor aştepta 1 Martie
când lumea se va îmbrăca în primăvară
şi ochii ei vor deschide în sfârşit ghiocei